Baclavaua de casă, cu foile subțiri unse una câte una cu unt limpezit, nuca și fisticul măcinate, tăiată înainte de copt și siropul rece turnat peste foile fierbinți

Baclavaua de casă

Baclavaua, desertul împărțit de turci, greci și arabi

Baclavaua e unul dintre cele mai cunoscute deserturi ale Orientului Apropiat și ale Balcanilor. Forma de astăzi, cu zeci de foi subțiri ca hârtia, nucă ori fistic și sirop, s-a perfecționat în bucătăriile palatului Topkapı din Istanbul, în vremea Imperiului Otoman. Sultanul oferea tradițional tăvi cu baclava ienicerilor în a 15-a zi a Ramadanului, într-o procesiune numită Procesiunea Baclavalei.

Grecii, turcii, armenii, libanezii și sirienii își revendică fiecare propria variantă. Orașul Gaziantep, din sud-estul Turciei, e celebru pentru baclavaua cu fistic, iar în 2013 a obținut recunoaștere europeană ca produs cu indicație geografică protejată.

Foile, cumpărate sau întinse

Baclavaua clasică se face din foi foarte subțiri, numite yufka în Turcia și filo în Grecia. Meșterii din Gaziantep întind 40 de foi atât de subțiri încât se poate citi ziarul prin ele. Acasă, foile gata făcute, din comerț, sunt alegerea practică. Un pachet obișnuit de 500 de grame are, de obicei, 10-14 foi mari.

Foile se scot din frigider cu 1-2 ore înainte, ca să ajungă la temperatura camerei, altfel se rup. În timpul lucrului, foile neîntrebuințate se acoperă cu un prosop ușor umed, pentru că se usucă și se sfărâmă în câteva minute la aer.

Ingredientele pentru o tavă de 25 x 35 de centimetri

  • 500 de grame de foi de plăcintă;
  • 250 de grame de unt;
  • 400 de grame de miez de nucă ori un amestec de nucă și fistic;
  • 2 linguri de zahăr și 1 linguriță de scorțișoară, pentru umplutură;
  • pentru sirop: 400 de grame de zahăr, 300 de mililitri de apă, sucul de la o jumătate de lămâie, 2-3 linguri de miere, coaja de lămâie ori un baton de scorțișoară. Ghee-ul se păstrează la frigider 2-3 luni, iar la temperatura camerei, în borcan închis, câteva săptămâni, pentru că nu mai are proteinele din lapte care râncezesc.

Untul limpezit și umplutura măcinată grosier

Untul obișnuit conține apă și proteine din lapte, care fac foile să se înmoaie și se ard la cuptor. Untul limpezit, numit ghee în bucătăria indiană, dă foi crocante și aurii. Se obține simplu: untul se topește la foc mic, fără să fiarbă, iar spuma albă de la suprafață se ia cu lingura. Lichidul galben, limpede, se toarnă ușor într-un alt vas, iar depunerea albă de pe fund rămâne în cratiță. Din 250 de grame de unt rezultă aproximativ 200 de grame de unt limpezit.

Nuca ori fisticul se macină grosier, cu impulsuri scurte în robot, ori se toacă pe tocător. Pudra fină se transformă în pastă și se lipește. Bucățile de mărimea unui bob de orez dau textura potrivită. Nuca se amestecă cu zahărul și scorțișoara, iar fisticul se folosește, de obicei, simplu, ca gustul lui să rămână curat.

Foile, unse una câte una

Tava se unge cu unt limpezit. Se așază jumătate dintre foi, una peste alta, fiecare unsă cu pensula cu unt, pe toată suprafața, inclusiv pe margini. Foile mai mari decât tava se pliază ori se taie. Nu e nevoie de mult unt pe fiecare foaie, dar nicio zonă nu rămâne uscată.

Peste prima jumătate de foi se întinde uniform umplutura. Urmează a doua jumătate de foi, unse la fel, iar ultima foaie se unge din belșug. Dintr-o tavă de 25 x 35 de centimetri ies, de obicei, 30-40 de romburi, iar o bucată are în jur de 250-300 de calorii, așa că porțiile mici sunt și cele potrivite.

Tăierea înainte de copt și coacerea

Baclavaua se taie înainte de a intra la cuptor, cu un cuțit foarte ascuțit, până la fundul tăvii. După coacere, foile crocante se sfărâmă la tăiere. Forma clasică e cea de romb: se taie mai întâi benzi drepte, pe lungime, de 4-5 centimetri, apoi benzi oblice, în diagonală. Pătratele și triunghiurile sunt și ele frecvente. Unii bucătari pun în mijlocul fiecărui romb o jumătate de miez de nucă ori un cuișor. Baclavaua se coace în cuptorul preîncălzit, la 170-180 de grade, cu foc sus-jos, aproximativ 45-55 de minute, până devine uniform aurie și crocantă. Fundul trebuie să fie și el bine copt. O baclava scoasă prea devreme rămâne moale și lipicioasă după sirop.

Baclavaua cu fistic, în stil Gaziantep

Varianta din Gaziantep folosește fistic verde, de recoltă timpurie, cu gust delicat, și foi întinse atât de subțiri încât, după coacere, straturile se despart ca niște petale. Siropul e mai ușor, iar baclavaua se servește caldă ori la temperatura camerei, uneori cu o lingură de kaymak, o cremă groasă de lapte de bivoliță. Pentru acasă, 300 de grame de fistic decojit, nesărat, măcinat grosier, ajung pentru o tavă. Fisticul sărat, pentru aperitiv, strică echilibrul desertului.

Siropul, temperaturile opuse și odihna de 6 ore

Siropul se pregătește dinainte, ca să aibă timp să se răcească. Zahărul și apa fierb 8-10 minute, de la primul clocot, până când siropul se îngroașă ușor. Spre final se adaugă sucul de lămâie, care împiedică zahărul să cristalizeze, și mierea. Regula de aur: baclavaua fierbinte primește sirop rece, ori baclavaua răcită primește sirop fierbinte. Niciodată ambele calde ori ambele reci. Siropul rece turnat peste foile fierbinți sfârâie și e absorbit, iar foile de deasupra rămân crocante. Siropul se toarnă cu polonicul, uniform, mai ales pe tăieturi și pe margini. Baclavaua se lasă neacoperită, la temperatura camerei, cel puțin 6 ore, ideal peste noapte, ca siropul să pătrundă în toate straturile. Acoperită cu folie ori ținută la frigider, se înmoaie și își pierde textura. Se păstrează 5-7 zile, în tava acoperită cu un prosop curat. Dacă se servește cu fistic, câteva bucăți măcinate fin, verde intens, presărate deasupra dau aspectul de cofetărie din Istanbul.

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *