Retete de smoothie-uri – Exemple pentru micul dejun

smoothie

Smoothie-urile sunt unele dintre cele mai gustoase si sanatoase bauturi si, pentru ca se prepara usor, este lesne de inteles de ce sunt preferate in mai toate casele, atat de cei mici, cat si de cei mari. Un smoothie se obtine prin amestecarea unor produse, cu ajutorul blenderului, pana la crearea unei bauturi cremoase. Orice astfel de bautura este alcatuita din doua parti: una lichida (apa, lapte, suc de fructe) si una solida (fructe, legume, care pot fi proaspete sau congelate).

De cate tipuri sunt smoothie-urile

Aceste bauturi gustoase pot fi impartite in trei categorii, dar in practica exista si combinatii ale acestora:

  • smoothie de fructe: se adauga in blender unul sau mai multe fructe care se combina cu apa, iaurt sau lapte;

  • smoothie proteic – pe langa fruct sau legume, se mai poate adauga si o sursa de proteina, precum iaurt grecesc sau tofu. Aceasta bautura este consumata in special de sportivi, dar si de persoanele care isi doresc sa-si inceapa ziua cu un boost de energie;

  • smoothie verde – un adevarat beneficiu pentru sanatate. Se poate consuma ca atare, sau in tratamentul diferitelor afectiuni: anemii, extenuare fizica si psihica sau pentru intarirea imunitatii. Se prepara din fructe si legume verzi: spanac, mere, avocado, cu o baza de apa, lapte sau suc.

Retete pentru micul dejun

Nutritionistii spun ca aceasta bautura este una dintre cele mai recomandate pentru micul dejun. Utilizandu-se fructe si legume proaspete, se pastreaza proprietatile acestora astfel ca vor fi si hranitoare, dar si sanatoase. Sfatul este ca un astfel de preparat sa nu lipseasca din obiceiul de alimentatie al fiecarei zile, momentul perfect pentru savurarea lui fiind dimineata, pentru a se putea profita pe tot parcursul zilei de portia de vitamine, minerale si antioxidanti, transformate intr-o sursa buna de energie, atat mentala cat si fizica.

Smoothie cu ananas, aloe si miere

Ingrediente: 1 cana de suc de ananas, o frunza de aloe vera si o jumatate de lingurita de miere .

Mod de pregatire:

Se taie frunza de aloe pe lungime, se razuieste gelul din interiorul ei si se adauga in blender, impreuna cu sucul de ananas sau cu felii de ananas, in functie de preferinte. Peste aceste ingrediente se adauga mierea si se porneste aparatul. Dupa ce toate componentele s-au pasat bine, continutul se toarna intr-un pahar si se consuma pe stomacul gol.

Smoothie cu banana si nuci

Ingrediente: o banana, 5-6 nuci, o jumatate de iaurt grecesc, o lingura de miere, o ceasca de lapte rece.

Mod de pregatire: Banana se rupe in trei parti si se adauga in blender. Peste bucatile de banana se adauga toate celelalte ingrediente si se mixeaza pana se obtine un amestec omogen. La final, se toarna intr-un pahar si se poate servi imediat.

Smoothie cu papaya, ovaz si miere

Ingrediente: o ceasca de papaya tocata marunt, o ceasca de apa, 2 linguri de fulgi de ovaz, o lingurita de miere.

Mod de pregatire: Papaya tocata marunt impreuna cu toate ingredientele se asaza in blender si se mixeaza. Se pot adauga si seminte de in.

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *