Ricinul a fost unul dintre subiectele intens mediatizate cu câţiva ani în urmă, perioadă în care mai mulţi antreprenori informaţi despre potenţialul său uriaş au reînceput să îl cultive în România. Deşi are sute de beneficii importante, la scară largă, doar câteva i se cunosc. În acest articol ne vom focusa pe uleiul de ricin, un produs obţinut din seminţele de ricin.
Ce este uleiul de ricin?
După cum am menţionat deja, uleiul de ricin este un produs extras prin presare la rece din seminţele plantei cu acelaşi nume – producătorii români, utilizând în mod deosebit soiuri de ricin roşu (indian) şi, în unele cazuri, soiuri romaneşti productive, precum Rivlas, Dragon sau Cristian. Culoarea uleiul de ricin este într-o nuanţă de galben şi gustul sau este puternic.
Ştiind cât de toxice pot fi seminţele de ricin în forma naturală, pentru oameni, poate că ţi-ar fi greu să crezi câte proprietăţi minunate are uleiul pentru organism. Realitatea este că proprietăţile sale sunt cunoscute din vremuri foarte îndepărtate, în Egipt uleiul fiind adăugat în unguente şi balsamuri cu 6000 de ani în urmă, şi continuă să surprindă plăcut prin diversitatea aplicabilităţii şi efectelor de necontestat.
Proprietățile uleiului de ricin
Intens utilizat în cosmetică şi în industria farmaceutică, în diverse scopuri medicale, uleiul de ricin a demonstrat că este foarte eficient, fiind recomandat atât intern, cât și extern. Datorită conţinutului său de acizi graşi este un bun antiinflamator, antibacterian, antihelmintic, antifungic şi antioxidant. De asemenea, este emolient, hidratant, regenerant, expectorant, laxativ şi purgativ.
Comparat cu alte uleiuri vegetale, se poate spune ca uleiul de ricin are gradul de vâscozitate cel mai înalt. Acizii graşi pe care îi conţine sunt: ricinoleic (90% din totalul acizilor grași din compoziția sa), palmatic, stearic, oleic (Omega 9) şi acidul (Omega 6).
Beneficiile uleiului de ricin
Unul dintre produsele foarte bine vândute în magazine online şi fizice de profil, uleiul de ricin are beneficii incontestabile:
Pentru păr:
- util în prevenirea subțierii și căderii firelor de păr;
- bun stimulator pentru îngroșarea și creșterea firelor de păr;
- acidul ricinoleic pe care îl conţine în proporţie mare contribuie la asigurarea circulației sanguine la nivelul scalpului;
- pentru că este un bun emolient, hidratează firele de păr și scalpul, eliminând sau preîntâmpinând mătreaţa;
- prevenine despicarea firelor de păr;
- regenerează firele de păr şi le asigura un aspect frumos;
- eficient pentru întărirea genelor și a sprâncenelor;
- utilizat pentru barbă, determină ca aceasta să fie deasă şi suplă.
Pentru piele:
-
fiind un bun antiinflamator, este eficient în cazurile de iritații ale pielii – eczeme, pecingine, arsuri solare, degerături şi mâncărimi cronice;
-
vindecă negii, ulceraţiile pielii, furunculi;
-
este un bun emolient și hidratant pentru piele;
-
contribuie la reducere pigmentării pielii;
-
elimină petele de bătrânețe.
-
elimină vergeturile de sarcină sau în urma slăbirii;
-
este un bun antimicrobian fiind utilizat pentru tratarea infecțiilor fungice şi a herpesului;
-
poate fi utilizat ca dezinfectant pentru răni deschise cauzate de zgârieturi sau tăieturi mici.
Pentru ten:
-
eficient în cazul tenului acneic;
-
stimulează producția de colagen și elastină;
-
catifelează tenul;
-
diminuează pistruii.
-
curăță porii și elimină punctele negre.
Pentru unghii:
-
asigură rezistență și întăreşte unghiile;
-
eficient pentru cuticulele îngroșate;
-
hidratează netezeşte şi conferă strălucire;
-
contribuie la accelerarea creșterii unghiilor;
-
elimină riscul de infecții bacteriene și fungice.
Administrare internă:
-
tratamentul constipației;
-
eliminarea paraziților intestinali;
-
tratamentul infecțiilor gastro-intestinale.